În religia iudeo-creștină, Dumnezeu creează Universul, pământul și întreaga viață de pe el prin Cuvânt. Toate acestea sunt făcute prin puterea creatoare a Cuvântului divin, cu excepția Omului. Crearea omului capătă o formă aparte, total distinctă de restul întregii creații, prin intermediul mâinilor Creatorului, și existența / viața prin Suflarea Divină. Odată cu aceasta, capată și caracteristica absolută a asemănării cu propriul lui Creator (după chipul și asemănarea Lui). Capacitatea omului de a crea, la răndul lui, prin puterea mâinilor, devine astfel nota marelui destin și sensul întregii existențe umane.
În decursul istoriei, dobândirea unor deprinderi, desăvârșirea în diferite tehnici de execuție a diverselor mesteșuguri, în vederea obținerii calității multiplelor tipuri de produse create de om, a fost o constantă a progresului civilizațiilor. Cănd omul creator reușeste să transfere în procesul creației, prin intermediul mâinilor lui, întreaga trăire interioară, reușeste de fapt să traverseze granița de la Profan la Sacru. În acest fel, obiectul creației lui capătă identitate și voce proprie, capacitate de a comunica întreaga emoție ce i-a fost impregnată prin actul creației. Din acel moment produsul creat de om devine cu adevărat artă. El are vocea lui proprie și orice încercare a creatorului de a-și explica, verbaliza produsul creat nu face decât să anuleze identitatea creației sale și însuși actul creator.
În arta ceramică, vasele create de olar sunt însăși esența gândurilor și emoțiilor lui. Și nimic nu mai are nevoie de explicație când acest transfer este cu adevărat desăvârșit.